Valoarea Morala A Onestitatii In Contemporaneitate Si Imperativul Categoric La Kant

on

Onestitatea ca valoare morala a fost o piatra de temelie a civilizatiei iudeo-crestine inca din momentele sale incipiente. Exodul 20:16 interzice marturia falsa impotriva aproapelui, o formulare care, desi interesanta la prima vedere, este interpretata in Crestinism ca interzicerea minciunii. Sigur ca putem merge mai departe, la traditiile filosofice elenistice din perioada antichitatii clasice, unde vom gasi idei similare despre deserviciul facut de lipsa onestitatii. Ce sta in spatele acestei categorii morale este mult mai subtilul raport la adevar. Platon insusi considera ca cele trei concepte transcendentale, adevarul, bunatatea si frumusetea, sunt profund interconectate. Astfel, ceea ce este adevarat este, prin necesitate, bun si frumos.

In cultura populara contemporana, pana si ganditori publici precum Jordan Peterson pun imens accent pe onestitate, autenticitate si adevar. Exista un consens ca, dupa cum spunea cel din urma, “lumea este mai bine construita prin adevar”, iar “spune adevarul – sau, cel putin, nu minti” este una dintre cele 12 reguli prezentate de autor ca “un antidot la haos”. Onestitatea, prin materializarea adevarului, aduce astfel consecinte mai bune cu sine, desi acest lucru este departe de a fi evident. O simpla lectura a lui Machiavelli sau a unor lucrari de teorie politica ne vor face foarte usor sa chestionam utilitatea sau universalitatea onestitatii. Desi intrumentalizarea adevarului (sau a absentei acestuia) este o presanta si omniprezenta problema, propun ca o alta, mult mai subtila si relevanta, isi face prezenta in discursul public.

Odata cu adoptarea modernismului ca filosofie de facto a mintii europene la fin de siècle, raportul nostru cu adevarul s-a schimbat. Rasturnarile de paradigma din fizica si psihologie au aratat cat de defectuase erau unele din ideeile pe care ne bazam inainte. In literatura, tehnicile fluxului constiintei si al naratorului in care nu putem avea incredere au adancit mutarea importantei dinspre lumea exterioara insprea cea interioara. In “Omul Recent” (2020, editia a VI-a), H.R. Patapievici, subsuma particularitatile modernismului sub noua sa axioma, “Gott ist tot”, care, impreuna cu neincrederea pe care postmodernismul o are fata de ceea ce numeste “metanaratiuni”, arunca omul contemporan intr-o dificultate fara precedent in ceea ce priveste stabilirea adevarului. Pentru omul clasic, valorile care ii releva adevarul (Petre Tutea: “daca adevarul nu e revelat, intelectul e neputincios. El poate sa-l primeasca. Nu poate sa-l determine”) erau clare, iar onestitatea incepea cu sine, cu scopul de a ajunge in primul rand, cum spuneau stoicii, “stapan pe sine”. Omul modern insa este infinit mai confuz.

In “The War On The West” (2022), Douglas Murray scrie urmatoarele:

“By contrast, what has been worked away at in recent years has been a project in which verifiable truth is cast out. In its place comes that great Oprah-ism: “my truth.” The idea that I have “my truth” and you have yours makes the very idea of objective truth redundant.

It says that a thing becomes so because I feel it to be so or say that it is so. At its most extreme, it is a reversion to a form of a magical thinking. Precisely the thinking that the Enlightenment thinkers chased out. And perhaps that is why the Enlightenment thinkers have become such a focus for assault. Because the system they set up is antithetical to the system that is being constructed today: a system entirely opposed to the idea of rationalism and objective truth; a system dedicated to sweeping away everyone from the past as well as the present who does not bow down to the great god of the present: ‘me.’”

O astfel de atitudine fata de adevar pare exact cosmarul deontologic pe care Kant incearca sa-l evite prin formularea imperativului categoric. Acesta din urma poate fi impartit in trei maxime: in primul rand, fiecare actiune trebuie sa aiba universalitate ca sa putem ajunge la o judecata morala pozitiva in privinta ei. A doua maxima este ca fiecare fiinta umana trebuie tratata ca un scop in sine si niciodata ca un mijloc catre un alt scop. Si, in cele din urma, omul trebuie sa se comporte ca si cum ar fi el insusi autoritatea morala suprema in orice situatie. Pentru Kant, moralitatea este obiectiva si tine de aplicarea facultatilor rationale. Desi etica sa a fost amplu dezbatuta, criticata si contr-argumentata, ea ne arata totusi ca exista posibilitatea de a gandi despre judecati morale fara a pune in plan principal subiectivitatea individuala.

Desi pare evident, stabilirea de principii obiective este necesara pentru cooperarea inter-subiectiva a mai multor indivizi. Este suficient sa ne uitam la atitudinile din discursul public in perioada pandemiei de COVID-19 sa observam dificultatea cu care omul modern poate discerne adevarul si, implicit, exercita onestitate. Desigur ca se simt influentele profunde ale multor alte aspecte, precum posibilitatea de a dezinforma in masa in era retelelor de socializare, diverse prejudecati cognitive, etc. Insa fatada onestitatii a unor persoane convinse ca parerile despre adevar sunt egale in valoare si corectitudine ne-a facut si continua sa ne faca imense deservicii in spatiul public si nu numai. Chiar si confruntati cu dovezi empirice irefutabile, oamenii sunt reticenti in a-si schimba viziunile. Ceea ce credem ca este adevarat si, subsecvent, constiinta noastra ca suntem oameni onesti, este o cruciala parte din simtul identitatii.

Imperativul categoric nu reprezinta o solutie universala la problemele moderne. Din contra, in circumstantele vietii de zi cu zi, consecventialismul mai degraba decat deontologia reprezinta scoala etica dupa care multi dintre noi se ghideaza. Insa principiile iluministe de la baza teoriei kantiene ne pot servi in demersul de a imbunatati raportul nostru cu realitatea si exercitiul onestitatii.  In lumea deschisa si interconectata in care traim, onestitatea pare a fi una din cele mai valoroase atributii morale, din moment ce discursul fiecaruia dintre noi poate ajunge instantaneu la un numar inimaginabil de oameni. Agora digitala sa capacitatile ei prezinta propriile dezavantaje, insa numarul impresionant de oameni care subscriu la idei precum cele mentionate anterior despre cum lumea e mai bine constituita prin adevar presupune ca trebuie mai mult ca niciodata sa reflectam la raportul nostru cu acesta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s