Am scris despre si aparat viziunea unor Steven Pinker, Hans Rosling sau Bill Gates cu privire la combaterea pesimismului gandirii noastre despre lumea contemporana si moderna. Argumentele lor convingatoare si bine documentate vin din perspectiva tehnologiei, sanatatii publice, nivelului de trai si alte ramuri destul de specifice a ceea ce profesorii de liceu numesc ‘discipline realiste’. Cu toate acestea, opozitia la carti precum ‘Enlightenment Now’ sau ‘Factfulness’ este considerabila si multi oameni simt ca ceva lipseste. Horia Roman Patapievici face parte din traditia intelectualilor de dreapta care incearca sa descopere neajunsurile (post)modernitatii din punct de vedere cultural, religios si filosofic, sau din perspectiva laturii ‘disciplinelor umaniste’. H.R. Patapievici recunoaste aceasta dualitate a pespectivelor asupra modernitatii si incearca sa le reconcilieze in urmatoarele fraze:
“Oamenii de azi sunt cei mai bine hraniti, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul deplasarii in spatiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. In acelasi timp, sunt oamenii cei mai slabi de inger, cei mai dependenti de confort si de consum, cei mai aserviti bunului plac al liberului arbitru, cei mai putin autonomi in judecatile lor, cei mai gregari si servili (in raport cu Statul), pe care i-a cunoscut vreodata umanitatea”
“Omul Recent” (Humanitas, 2020) reprezinta insumarea a aproximativ 160 de idei (delimitate de catre autor pe parcursul cartii) extraordinar de elocvent expuse si meticulos argumentate, prin care Patapievici isi solidifca analiza si critica la adresa postmodernitatii. Din moment ce lucrarea are putin peste 600 de pagini si am subliniat chiar si pagini intregi, am sa trec in revista doar o parte din punctele unde am simtit nevoie sa iau notite pe margini.
“Nimeni nu mai poate renunta la modernitate fara a produce o catastrofa de civilizatie. In acelasi timp, nimeni nu mai poate trai doar cu ea”
Ce este modernitatea?
“Modernitatea inseamna inversarea atributelor tari“
Chiar in prefata, ni se face o distinctie intre “modernitatea clasica” si “modernitatea recenta”, care, din punctul meu vedere, in teoria curentelor literare s-au suprapune cu modernismul si respectiv postmodernismul, asa ca voi folosi si acesti termeni pe langa cei pe care ii prefera autorul.
O idee centrala care apare in definirea ce Patapievici o da modernitatii, si pe care o gasim in mai multe din cartile sale (mentionez doar “Partea Nevazuta Decide Totul” si “Doua Eseuri Despre Paradis Si O Incheiere“), este un fel de renuntare la metafizic:
“Modernitatea s-a putu instala ca orizont de nedepasit al conditiei umane progresiste numai prin extirparea lumii de partea ei invizibila“
Este de inteles atunci de ce solutia propusa de el si de toti intelectualii conservatori de dreapta pentru toate nevrozele contemporane este o re-descoperire a valorilor traditionale si a trairii religioase, asa cum este ea data de mostenirea iudeo-crestina a civilizatiei vestice (spre deosebire de pseudo-formele ei triste inglobate in New Age): o sarcina destul de grea, avand in vedere ca in modernitate omul este redus, materialistic, la un simplu animal si este lasat fara demnitatea divina aparte de a Fi (exista) in imaginea Creatorului.
Modernitatea este primatul subiectivitatii. Mentionez acest aspect aici deoarece el se va transmuta, in postmodernitate, in ceea ce multi autori numesc “neincrederea in metanaratiuni” (religii, istorii, teorii politice, etc); un atribut dominant al mintii noii stangi contemporane. Se renunta, deci, la atemporalitate, universalitate si obiectivism. Modernitatea prinde, in viziunea autorului, o puternica valenta temporala: id est, ea nu mai crede in valori eterne, lucru foarte bine exteriorizat in nihilism si raportarea la Dumnezeu.
“Modernitatea este ratiunea + capitalismul + individualismul protestant + noua conceptie despre stat + spiritul stiintific“
Mutatiile valorilor pre-moderne
Am redat mai sus un citat in care este afirmat faptul ca modernitatea se naste din inversarea unor atribute. Autorul petrece o considerabila parte din cercetare, in special la incepul cartii, studiind transformarile de nivel ideologic, teologic, epistemologic ce au rupt modernitatea de orice paradigma anterioara. Una dintre ele este epistemologia in sine, in special raportul dintre cunosterea “tehnica” si cea “veritabila”. In lumea premoderna, adevarul iti ridica “privirea”, prin metanoia/rasucire a mintii, in sus, in timp ce in modernitate, lumea se uita in jos. Aceasta metafora se refera la faptul ca in “situatia traditionala”, cunoasterea tehnica (stiintifica-mecanicista, non-universala, non-filosofica) era secundara si subordonata. In modernitate, ea ocupa un rol central si subordoneaza orice altceva.
Alte idei ce sufera schimbari de perspectiva la 180 de grade sunt cele privitoare la revolutie, Dumnezeu, structura lumii, corpul politic, idealul politic si idealul uman. Pentru ca are mare relevanta in discursul despre diferentele dintre stanga si dreapta politico-sociale, mentionez aici ca, in analiza facuta de Patapievici, idealul uman in lumea premoderna era ca acesta sa devina mai bun, adica mai ‘inegal’ in raport cu ceilalti, in timp ce in modernitate, el se straduieste sa fie cat mai ‘egal’ cu cei pe care ii invidiaza. Viziunea despre egalitate sociala (sau de orice alt tip) este, consider, principalul punct de polarizare politica intre dreapta si noua stanga.
Referitor la traditie,
“Trecutul nu mai lumineaza viitorul, iar spiritul isi croieste drum prin bezna“
sau, altfel spus, traditia, a carei rol in lumea premoderna era de a o oferi tipare de emulatie testate de timp, isi pierde credibilitatea in obsesia modernitatii de a se auto-defini si desprinde de tot ce era inainte.
In raportarea la Dumnezeu, modernitatea se confrunta cu problema faptului ca nu ii gaseste un loc in lume (problema nullibista, nullibi esse) si nu vede o utilitate a ‘ipotezei Dumnezeu’. In cunoasterea tehnica, specializata, “lumea poate functiona de sine statator”. Atat valorile care trebuiau sa transcenda cat si ierarhia pe care erau ele asezate se dizolva in nihilism: Patapievici insista in nenumarate pasaje ca principiul ‘Gott ist tot’ este principiul fundator al modernitatii.
Trecerea de la modernitate la modernitatea recenta
“Trecerea la caracterul recent al modernitatii a schimbat ireversibil si incontrolabil continutul modernitatii clasice“
Postmodernismul este subiectivismul exacerbat al postulatului ca, in ontologic, “totul este simulacru”, ca nu exista o realitate esentiale, accesibila, obiectiva, si ca experienta umana este o intertextualitate de (posibil) infinite interpretari (vezi Derrida). In epistemologic, “nu [mai] exista niciun criteriu obiectiv pentru a stabili daca cineva are dreptate ori se insala”. Mai simplu spus, am ajuns in taramul credintei ca totul este construct social (Pinker numeste aceasta viziune ortodoxa drept ‘the standard social science model’ si, ca Jordan Peterson sau oricine altcineva care vine din paradigma evolutiei biologice, geneticii, sau psihgologiei evolutive, se zbate cu aceasta. Personal, cred ca acest catehism al constructelor sociale pe care noua stanga il impune cu inversunare religioasa este o versiune extrema de a corecta ororile produse de teoriile naziste si fasciste). Postmodernitatea incearca, sustine autorul, sa reduca totul la antropologie.
“In viziunea postmoderna, Europa, cu toate categoriile ei filozofice si politice, nu poate pretinde la mai multa universalitate decat poate pretinde teologia canibalilor“
Id est, in aceasta lume post-adevar si post-coloniala, relativitatea (marxismul) culturala este singura viziune acceptabila. Destul de cuprinzator vis-a-vis de relatie dintre postmodernitate si interpretare mi s-a parut urmatorul citat:
“Teoria textului lipsit de autor nu este decat legitimarea cititului alandala – filozofic vorbind, este justificarea ex post facto a gustului pentru hermeneutica in cheie arbitrara. Or, daca ne amintim ca, originar, hermeneutica fusese o tehnica canonica de citire a textelor sacre, apare limpede contextul polemic si sacrileg al unei conceptii despre sens care, prin eliminarea si a autorului (ultima urma a Creatorului), desavarseste, in lumea textelor inventate, procesul pe care il declansase Laplace cu refuzul de a se mai sluji de ‘ipoteza Dumnezeu’ in explicarea lumii ‘textelor’ create “
Dominat de stangism, postmodernismul impune in mainstream fostele categorii de marginali, dupa cum reiese extraordinar lipsit de subtilitate din cultura pop contemporana. Pe plan moral, consecinta este ca:
“Noul catehism pretinde ca delicventa sa fie tratata ca o trauma produsa de societate“
Deoarece, sa nu uitam, constructul social este principiul atotdeterminant. O alta diferenta ireconciliabila dintre stanga si dreapta si o mare sursa de polarizare politica este, dupa cum explica un analist in perioada campaniei prezidentiale din SUA in 2016, faptul ca, atunci cand un om comite o fapta rea, dreapta traditionalista intelege ca este vorba despre un om sau o fapta rea, in timp ce stanga cauta sa explice ce anume din mediul social l-a impins pe om sa faca lucrul cu pricina. Avem deci de a face cu viziuni total diferite despre moralitate.
“Relativistii ataca de fapt universalitatea naturii umane“
Si multe altele
Analiza cuprinde si studiu amanuntit asupra spiritului protestant, marxismului si capitalismului, ideii de justitie sociala, relatiei dintre individ si stat, teorie politica, diferentei dintre liberalismul clasic si noua stanga si asa mai departe.
Lectura si Documentare Continua:
Tot Patapievici
https://negofelix.com/2020/02/01/patapievici-si-cosmologia-lui-dante/
Conferinta despre “Dumnezeu si experienta modernitatii”, sustinuta de Edictum Dei:
Despre Politica
https://negofelix.com/2019/10/09/left-wing-and-right-wing/
Despre Modernism si Modernitate
https://negofelix.com/2019/09/07/criza-spiritualitatii-moderne/
https://negofelix.com/2019/08/04/arta-si-modernitate/
Despre Carti Mentionate
https://negofelix.com/2019/03/02/steven-pinker-enlightenment-now/
https://negofelix.com/2019/03/02/hans-rosling-factfulness/
Despre Religie si Crestinism
https://negofelix.com/2019/03/30/michel-malherbe-enciclopedia-religiilor-note-si-repere/
https://negofelix.com/2019/08/28/adrian-papahagi-crestinul-in-cetate/
Felix Negoita 