In “Ochii Beatricei”, care se bucura de o a treia editie in 2019, H.R. Patapievici se imbarca intr-un ambitios proiect de apologetica, incercand sa arate ca universul lui Dante din Divina Comedie (mai precis din Paradiso) nu doar ca are importante puncte de divergenta fata de viziunea medievala acceptata, dar ca este compatibil cu cosmologia contemporana, asa cum incercam sa o cunoastem din fizica.
Desigur ca, pe langa Universul fizic, o sa Il gasim la Dante pe Creatorul sau, exercitandu-si imanenta, “deopotriva limpede si neclar”, specifica Patapievici, si, din motive istorice complexe ce tin de rolul Bisericii in Europa, posteritatea a atribuit viziunii poetului un caracter cat se poate de stiintific. Dante insusi isi bazeaza cosmologia Paradisului pe filosofia greaca antica. Astfel, nu este de mirare ca principiile elenice antice ale ierarhiei, ordinii (merita mentionat ca o mare parte a modelului filosofic aristotelic se axeaza pe aducerea ordinii; taxonomie etc) si ontologicului (id est, natura lucrurilor) se regasesc in organizarea Universului din Divina Comedie si ca, in Paradiso, Dante va trece prin sfere concentrice: sfera fiind “figura geometrica perfecta” la greci. Peste modelul cosmic formulat de antichitatea greaca se vor aseza, in Evul Mediul, constrangerile “teologice ale dogmaticii crestine”. Patapievici explica:
“Dumnezeul crestin mentine lumea prin creatia sa continua, ceea ce inseamna ca el nu este exterior creatiei sale, fara ca prin aceasta sa-i fie cumva, inclus: ci ii este simultan si centru, si continator. […] Toata lumea grecilor era vizibila si corporala. Lumea crestina este alcatuita insa si din ‘vazute’ si din ‘nevazute’.”
Urmand calatoria lui Dante prin Infern, ne dam seama ca pacatele au gravitatie: il imping pe poet in jos, intr-o spirala spre stanga. Iesind la suprafata, muntele Purgatoriului se va urca intr-o spirala spre dreapta: virtutea are levitatie, impinge in sus, inspre Dumnezeu. Calatoria prin Paradis, insa, reprezinta o radicala schimbare de paradigma. Vergiliu, care “filosofic si teologic vorbind […] este lumina naturala a ratiunii”, nu il mai poate insoti pe Dante: doar cu ratiunea, nu se poate cunoaste paradisul. Din acest motiv am insistat in articole publicate anterior ca universul de discurs al credintei este o alta forma de cunoastere. Doar ancorandu-se in ochii Beatricei poate Dante sa ajunga la marginea Empireului. In prima faza el poate vedea doar reflexia acelei la mistica rosa, fiind nevoit sa treaca printr-un proces de “trans-umanare” (ca sa folosim superbul termen al traducerii lui Cosbuc) pentru a putea trece dincolo de posibilitatile Universului strict fizic. In Evanghelie, Iisus insista pe metanoia, tradus gresit, atrage Patapievici atentia, deoarece nu exista un termen suficient de bun in latina si s-a ales “conversio”, din care noi avem in romana “pocainta”. Metanoia nu este (cel putin nu primordial) o renuntare la pacat, ci o schimbare a mintii. Ceea ce cere Iisus este o “rasucire” ca sa Il cunoastem pe Dumnezeu.
Dante explica ca Cerul Empireului este in mintea lui Dumnezeu si cuprinde toate celelalte noua Ceruri; cuprinde creatia. Patapievici pleaca de aici si porneste un demers, destul de pozitivist pentru gusturile mele, incercand sa arate ca Empireul nu este o adaugire peste restul Cerurilor, iar spatiu cosmologic imaginat de Dante este ceva ce ar putea fi descris ca o hipersfera in termenii matematicii de astazi (o sfera a carei suprafata nu este plana, ci o sferica). Nu vrea sa dezbat puterea argumentelor. Sa incercam sa impunem textului concepte si viziuni anacronice este un procedeu gresit din punct de vedere hermeneutic, dar Patapievici sta foarte bine ancorat in canto-urile Paradisului, deci nu as dori sa ma exprim definitiv pe problema asta.
Desi interesant, nu acest proces mi se pare sursa de valoare a cartii, ci notitele ce se pot face pe margine. Aproape orice carte a lui Patapievici pe care o citesc arata cam asa:
Valoarea lucrarii vine din impresionanta eruditie a autorului, care trece foarte elegant si explicit prin filosofie, teologie, dogmatica si stiinta. Mai importante mi se par explicatiile oferite despre cosmologia antica, felul cum a fost ea transformata de teologia crestina in Evul Mediu, interpretarile asupra Paradisului, in general, relatia lui cu celelalte doua parti ale Comediei si asa mai departe.
Lectura suplimentara:
Partea Nevazuta Decide Totul – Horia Roman Patapievici
Doua Eseuri Despre Paradis Si O Incheiere – Horia-Roman Patapievici
Despre universul de discurs al credintei:
Despre crestinism si religie:
https://negofelix.com/2019/03/30/michel-malherbe-enciclopedia-religiilor-note-si-repere/
https://negofelix.com/2019/08/28/adrian-papahagi-crestinul-in-cetate/
Felix Negoita 