Cred ca ce ii deranjeaza cel mai mult pe criticii lui Adrian Papahagi este faptul ca se ancoreaza in cultura clasica, inalta si tine la valorile traditionale, pre-moderne. In epoca in care umanismul universitar a fost arestat, violat si subjugat de hidoasele himere ale neo-marxsimului, corectitudinii politice, materialismului dialectic, relativitatii morale si critice, Adrian Papahagi si impertinenta sa de a gandi liber reprezinta noua forma de erezie.

“Crestinul In Cetate” nu este o lucrare de teologie. Trateaza acele aparent banale subiecte politice ce ridica cele mai mari intrebari si probleme si o face intr-un mod clar, sustinut de un discurs cat se poate de limpede. Daca noua filosofie incearca sa te converteasca cu falsa eruditie a confuziei prin limbaj tehnic excesiv (ce, in cazul lui Derrida, spre exemplu, duce la complet non-sens, dupa cum bine arata Llosa), Papahagi nu se sfieste sa prezinte direct ideile in care crede (imperativul hristic: “Felul* vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu'”). Daca noii marxisti vor sa iti scoata in evidente imperfectiunile (cine ar fi crezut ca nu traim in Utopia?) social-economice in care traim, “Crestinul In Cetate” iti ofera doar sugestii si posibile rezolvari. Daca noii adepti ai “politiei gandirii” si newspeak vor sa te impovareze cu simtul vinovatiei pentru pacate istorice ce nu ar trebui sa le porti sau sa te atraga in hora prosteasca a multiculturalismului, mascat de altruism si empatie (ca tot “ii place” lui Teodor Baconschi termenul asta si i-am mentionat postarea pe Facebook), Adrian Papahagi nu se teme sa vorbeasca despre religii si despre valorile crestine care au construit Europa.

Pasaje Subliniate

Ceea ce lipseste politicii romanesti si europene este sufletul. “Europa astazi e fara suflet, nu pentru ca nu ar fi avut unul, ci fiindca il refuza pe cel pe care i l-a dat istoria”, scria Marcello Pera.

In crestinism au fost distilate si democratia ateniana, si dreptul roman, si mesianismul iudaic.

Practicand in ultima jumatate de veac ura de sine si relativismul valorilor, Europa a incetat sa creada in misiunea ei civilizatoare, renegandu-si spiritul si lucrarea bimilenara.

Pe cand modernitatea luminilor exalta individul sau societatea, crestinismul se apleaca plin de dragoste asupra persoanei umane libere, demne si solidare cu semenii. Persoana: nici individ egoist, urmarindu-si interesul intr-o lume darwinista, unde supravietuieste doar cel mai puternic, nici turma aservita unui absurd si utopic ideal de societate.

(Robert Schuman) “Democratia isi datoreaza existenta crestinismului. Ea s-a nascut in ziua in care omul a fost chemat sa realizeze in viata sa trecatoare demnitatea persoanei umane, prin libertatea individuala, prin respectul dreptului fiecaruia si prin practicarea iubirii fratesti pentru toti semenii. Niciodata inainte de Hristos nu au fost formulate asemenea idei. Democratia este, asadar, legata de crestinism, doctrinar si cronologic. Ea s-a intrupat odata cu el, incetul cu incetul, prin indelungi tatonari, uneori chiar cu pretul greselilor si al recaderii in barbarie”.

(Winston Churchill) “trebuie sa construim un soi de State Unite ale Europei”, pornind de la “sursa credintei si a eticii crestine”.

Intr-o lume dominata de -isme, democratia crestina reprezinta firescul unei traditii care, in doua milenii, a avut timp sa elimine impuritatile si barbaria, devenind sinonima cu civilizatia insasi.

Religia e legatura, e solidaritate cu cei ce au fost si cu cei ce se vor naste, liant de pietate si responsabilitate, mortar al corpului social si al identitatii care zideste si dureaza in timp.

Omul e demn fiindca natura sa nu e pur animalica, ci poarta o pecete divina.

Din demnitatea persoanei umane decurg drepturile omului.

Egalitatea oamenilor nu este sinonima cu indistinctia, ci inseamna egala demnitate in fata lui Dumnezeu.

“Adevarul va va face liberi”, spune Mantuitorul. Nu exista libertate in amagire sau minciuna.

Exista doua tipuri de educatie: umanista si stiintifica. Rezultatul celei dintai este o fiinta umana completa. Prin cultura, istorie, religie, gand si limba, tinerii sunt educati nu doar spre civilizatie […] Cea de-a doua conduce spre inovatie materiala, spre bunastare, dar nu antreneaza decat tangential virtutile umane. […] Indreptarea educatiei inspre competente si cetintele pietei conduce spre dictatura omului masa, a omului functie.

Lipsa unei meserii clare si utile genereaza somaj, mascat de asistentialism. Un prim pas ar fi revigorarea scolilor de meserii si revalorizarea muncii manuale, la fel de nobila si utila precum activitatea intelectuala. Un bun instalator, un mecanic auto, un fermier, un croitor sau un bucatar sunt infinit mai utili societatii decat promotii nesfarsite de absolventi fara calificari reale.

Sufocat sub hartii, functionarul devine el insusi sclav al unei conditii neproductive si prea putin gratificante.

Firmele capusa, baietii destepti, clientela de partid sau baronii locali nu ar inflori, daca statul nu ar falsifica piata si concurenta.

Deschiderea Europei, inclusiv catre cei care adesea o insangereaza, se datoreaza crestinismului, pe care Hitler il considera o jalnica slabiciune. Aceasta “slabiciune” a bunatatii crestine a triumfat insa in arenele cu lei, pe crucile Imperiului Roman, in gulag, si s-a ridicat din catacombe spre lumina, creand o lume mai buna decat toate celelalte inregistrate de istorie.

Crestinii nu identifica in chipul omului ranjetul maimutei, ci icoana lui Dumnezeu.

Oricum am analiza situatia, printr-o fiscalitate impovoratoare, statul genereaza stagnare economica, evaziune fiscala, fuga capitalului si sugruma initiativa si consumul.

Omul nu este plasat sub natura, in rand cu balenele, ursii si delfinii, cum propovaduiesc adesea ecologistii, ci ramane stapanul acesteia.

Cand aud de valori crestine in societate, unii oameni se tem de recaderea in Evul Mediu. Fara indoiala, se simt mult mai bine in Evul Media, unde totul e imagine, sunet, trairi virtuale, realitati artificiale, adevaruri superficiale, blitz, clip, spot, snap. Adesea, mass-media a creat in acest veac multa mass-mediocritate.

“Dialogul marilor minti”, cum il numeste Leo Strauss, este singurul antidot la vulgaritatea, harmalaia, dezinformarea si haosul axiologic al epocii noastre.

Nu este clar totusi cui trebuie rezervata grija treburilor cetatii, daca nu celor ce gandesc, stiu si au dat proba excelentei personale. Adica unei elite a meritului.

Pentru progresisti, viitorul nesigur e mai pretios decat trecutul cert.

Credinta nu poate fi izgonita din cetate, ea face parte din fibra nationala; Biserica isi are locul ei central – nu doar duh, ci si forma artistica si etos identitar.

Aveam, in interbelic, facultati de litere si filozofie, iar filologia era indisociabila de istorie. Educatia liberala era inca gandita in paradigma romantica, iar umanioarele erau dominate de metoda istorico-filologica. Apoi, treptat, filologia – stiinta dura a rigorii paleografice lingvistice si istorice – a devenit litere. Modele – sper, defuncte – ale teoriei literare au inlocuit critica de text, esenta filologiei, cu critica literara, cu teoretizari absurde, alambicate si pana la urma profund irelevante. S-a deconstruit, psihanalizat, s-au desenat copacei si s-a decretat moartea autorului

Se vede treaba ca si limbile straine trebuie eliberate de balastul unor literaturi milenare. Studentul-client le doreste ambalate frust si usor de folosit. Traim in era prefabricatelor, premestecatelor, predigeratelor. Si uite-asa, in nici un veac, trecuram pe nesimtite de la filologie la litere, de la litere la limbi straine, si de la limbi straine la limbi straine aplicate.

Tranformate in fabrici de diplome, universitatile romanesti ineaca talentul si meritul tanarului inzestrat in masa de mediocritate ambienta, si relativizeaza excelenta. In Romania, orice plagiator cu diploma poate ajunge prim-ministru.

Separarea statului de Biserica inseamna ca statul nu poate interveni in treburile Bisericii (de pilda, numind sau schimband episcopii), iar Biserica nu se poate implica in conducerea statului sau redactarea legilor, nu poate percepe impozite, etc.

Religia nu este doar credinta subiectiva a fiecaruia, ea este si o parte obiectiva a identitatii si a culturii natiunii, precum limba, literatura, istoria sau arta.

Desi istoria religiilor e un subiect fascinant, nu zoroastrismul sau budismul explica asezarea noastra in lume.