Relativitate Lingvistica, Creativitate si Alteritate in Limbaj

Lingvistica integral─â poart─â acest nume deoarece viziunea lui Co╚Öeriu a fost de a uni ╚Öi (re)concilia marile direc╚Ťii ale lingvisticii secolului XX, reprezentate mai ales de structuralism, gramatic─â generativ─â ╚Öi pragmatic─â. Marile dispute ale acestora se ├«ncheag─â ├«n teoria co╚Öerian─â, iar integralismul are preten╚Ťia de a coagula o structur─â unitar─â ╚Öi coerent─â (vom vedea exact cum este posibil─â aceast─â conciliere ├«n capitolul al doilea). Co╚Öeriu ├«╚Öi manifest─â prin aceast─â viziune o latur─â, inerent─â am putea spune, de apologet, pe care o mai ├«nt├ólnim ╚Öi ├«n conferin╚Ťa sa despre rug─âciunea ca text. De╚Öi Humboldt nu face parte din punct de vedere cronologic din direc╚Ťiile secolului XX, el d─â totu╚Öi traiectoria fundamental─â a lingvisticii moderne, iar una din viziunile ce contribuie enorm la acest lucru este relativitatea lingvistic─â.

Plec├ónd de la realizarea faptului c─â orice contact cu lumea empiric─â, exterioar─â subiectului, este mediat de limbaj prin conceptele (pre-existente nou─â) pe care acesta le pune la dispozi╚Ťie, lingvistica modern─â humboldtian─â postuleaz─â c─â un contact cu realitatea ├«n afara discursului, ├«n afara limbajului (despre ea) este irecuperabil. ├Än consecin╚Ť─â, pentru c─â realitatea exterioar─â va fi mereu mediat─â de un discurs sau altul, se deduce c─â limbile ├«nse╚Öi, ca actualizare efectiv─â ╚Öi istoric-determinat─â a limbajului, reprezint─â un instrument de g├óndire despre ╚Öi raportare la lume. Limbile sunt responsabile pentru conceptele ╚Öi clasele de lucruri cu care oper─âm ├«n g├óndirea despre realitate (fie ea exterioar─â sau mental─â). Cassirer ├«nt─âre╚Öte ╚Öi el ideea, plec├ónd de la o analogie cu biologia, unde diferite animale se postuleaz─â a tr─âi ├«n lume diferite ├«n func╚Ťie de componentele biologice (de efectuare ╚Öi receptare) cu care sunt dotate, ╚Öi adaug─â c─â omul tr─âie╚Öte ├«ntr-o dimensiune superioar─â (care o ├«nglobeaz─â pe cea biologic─â, dar o dep─â╚Öe╚Öte), dat─â de sistemele se semne care ├«l ├«nconjoar─â. Dintre acestea, sigur c─â cel mai relevant este limbajul. Relativitatea lingvistic─â presupune, sensu stricto, c─â limbile diferite influen╚Ťeaz─â ├«n mod diferit percep╚Ťia asupra realit─â╚Ťii. Acest lucru rezult─â din faptul c─â limbile au con╚Ťinuturi conceptuale diferite, care diferen╚Ťiaz─â ╚Öi organizeaz─â la nivel mental realitatea; astfel, viziunea asupra lumii exterioare este dat─â ├«n mare parte (nu ├«n totalitate, desigur) de limba ├«n care este g├óndit─â lumea aceasta exterioar─â. Oameni vorbitori ai unor comunit─â╚Ťi lingvistice diferite vor avea viziuni diferite (asupra aceleia╚Öi lumi empirice), vor g├óndi diferit ╚Öi, prin extensie, se poate spune c─â vor tr─âi ├«n ÔÇŁlumi diferiteÔÇŁ. De╚Öi acest principiu ╚Ťine de filosofia limbajului sau de o teorie general─â a lingvisticii, el este verificabil ╚Öi la nivelele lexico-gramaticale ale limbilor particulare ├«n sine, unde, ├«ntr-un simplu demers de traducere, observ─âm imediat c─â nu exist─â tot timpul coresponden╚Ťi perfec╚Ťi, identici, dintr-o limb─â ├«n alta.

Folosind un exemplu din suedez─â, Co╚Öeriu argumenteaz─â c─â problema relativit─â╚Ťii nu trebuie privit─â din perspectiva a ceea ce pot (sau nu pot) spune anumite limbi, c─âci orice limb─â poate exprima, la limit─â, orice con╚Ťinut. Aspectul esen╚Ťial este legat ├«ns─â de ceea ce este o limba obligat─â s─â spun─â ├«ntr-o circumstan╚Ť─â dat─â; de ceea ce nu poate s─â spun─â. Exemplu din suedez─â amintit este c─â, ├«n aceast─â limb─â, exist─â un cuv├ónt specific pentru bunica din partea mamei ╚Öi un alt cuv├ónt, separat, pentru bunica din partea tat─âlui, dar nu exist─â un cuv├ónt generic pentru bunic─â; suedeza nu poate, astfel, vorbi despre bunic─â, f─âr─â s─â spun─â despre care din cele dou─â este vorba (este deci obligat─â s─â plaseze apartenen╚Ťa bunicii), a╚Öa cum ar putea engleza, spun├ónd ÔÇŁgrandmaÔÇŁ, sau rom├óna, folosind ÔÇŁbunicaÔÇŁ etc. Aceasta obligativitate a suedezei de a face o anumit─â precizare vine pur ╚Öi simplu de la modul ei specific de a delimita realitatea. Limba englez─â, spre exemplu, vorbe╚Öte de ÔÇŁtreeÔÇŁ, dar nu spune ├«ns─â dac─â acest ÔÇŁtreeÔÇŁ poate sau nu s─â fac─â fructe; nu consider─â necesar a face o asemenea delimitare a realit─â╚Ťii exterioare. Limba rom├ón─â ├«ns─â se afl─â la polul opus al problemei ╚Öi vine at├ót cu ÔÇŁcopacÔÇŁ, un ÔÇŁtreeÔÇŁ lipsit de fructe, c├ót ╚Öi cu ÔÇŁpomÔÇŁ, un ÔÇŁtreeÔÇŁ care poate face fructe, pentru c─â limba rom├ón─â consider─â aceast─â diferen╚Ť─â ca fiind important─â, datorit─â viziunii diferite a realit─â╚Ťii pe care rom├óna o impune fa╚Ť─â de englez─â.

De o mare aten╚Ťie (╚Öi) din partea celorlalte ╚Ötiin╚Ťe ale culturii (plus psihologia, a c─ârei direc╚Ťii contemporane o face mai greu de ├«ncadrat) s-a bucurat ipoteza Sapir-Whorf, care reprezint─â o interpretare radicalizat─â, dus─â la extrem, a relativit─â╚Ťii lingvistice humboldtiene. Ipoteza presupune c─â aparatul nostru cognitiv depinde ├«n integralitate de comunitatea lingvistic─â c─âreia ├«i apar╚Ťinem ╚Öi deci ├«n care g├óndim. Astfel, vorbitorii unor limbi diferite nu tr─âiesc ├«n lumi u╚Öor diferite, ci ├«n lumi total diferite. De aici la a considera limbajul ca o for╚Ť─â de constr├óngere a g├óndirii este un singur pas, ├«ns─â Humboldt argumenteaz─â c─â limba este ├«nsu╚Öi materialul g├óndirii ╚Öi rezolv─â, cumva anticipativ, aceast─â problem─â. Co╚Öeriu vorbe╚Öte despre raportarea la lumea exterioar─â prin intermediu limbajului ├«n trei stadii distincte: un stadiu pre-lingvistic, visceral, al reflexelor pragmatice la stimulii exteriori, circumstan╚Ťiali, un stadiu lingvistic al ├«n╚Ťelegerii realit─â╚Ťii prin con╚Ťinuturile date de limb─â ╚Öi un stadiu post-lingvistic, ├«n care limba este direc╚Ťionat─â c─âtre o finalitate sau alta (de exemplu comunicativ─â). Ar mai trebui men╚Ťionat aici, p├ón─â ├«ncheiem problema relativit─â╚Ťii lingvistice, c─â, av├ónd componenta superioar─â intensional─â (vom vedea c├ónd consider─âm superioritatea semnificatului asupra semnificantului din perspectiva integralist─â), este limpede c─â limbajul nu diferen╚Ťiaz─â obiectele propriu-zise ╚Öi individuale ale realit─â╚Ťii empirice, ci, mai degrab─â, creeaz─â clase ├«n care acestea pot fi plasate; iar, ca orice clase, acestea pot fi constituite dintr-un singur element sau pot fi clase goale.

O alt─â contribu╚Ťie absolut esen╚Ťial─â al lui Humboldt la lingvistica modern─â, ╚Öi care va fi preluat─â de Co╚Öeriu ├«n punerea bazelor integralismului ╚Öi de O. Boc ├«n analiza textualit─â╚Ťii poetice, este perspectiva privirii limbajului ca energeia (activitate). ├Än paradigma humboldtian─â, nu trebuie s─â privim limbajul din punctul de vedere al unui produs static, mort ╚Öi delimitat/definit ├«n integralitate (ergon). Astfel, acesta nu este un instrument/element ├«n afara subiectului, ci reprezint─â o activitate pe care subiectul vorbitor o desf─â╚Öoar─â; un act ce se ├«nt├ómpl─â (diferit) de fiecare dat─â c├ónd cineva vorbe╚Öte. Fiind privit ca o activitate, o consecin╚Ť─â natural─â este introducerea dimensiunii creativit─â╚Ťii ├«n teoria lingvistic─â. Creativitatea st─â la baza ideii co╚Öeriene despre func╚Ťia fundamental─â a limbajului, ├«ns─â f─âr─â a anticipa prea mult, expunem aici doar c├óteva caracteristici mai evidente ale creativit─â╚Ťii ├«n limbaj. Pe de o parte, este vorba de faptul c─â fiecare subiect vorbitor al unei comunit─â╚Ťi lingvistice folose╚Öte instrumente ╚Öi tehnici lingvistice deja existente pentru a exprima lucruri mereu noi. Fiecare actualizare a limbajului ├«n vorbirea cuiva este un act unic ╚Öi irecuperabil, ce se petrece ├«n circumstan╚Ťe imposibil de copiat ulterior ├«n timp ╚Öi ce exprim─â un con╚Ťinut la fel de unic; chiar dac─â un discurs poate fi copiat ├«n aport de unu-la-unu, dimensiunile lingvistice ╚Öi extralingvistice ce i-au orientat sensul sunt la fel de imposibil de atins precum ├«ncercarea de a recupera efectiv trecutul, cu tot ce este con╚Ťinut ├«n acesta. Pe de alt─â parte, pe l├óng─â creativitatea inerent─â ├«n ceea ce prive╚Öte lucrurile exprimate, se poate vorbi ╚Öi de o creativitate asupra tehnicilor lingvistice ├«nse╚Öi. Orice subiect vorbitor este capabil s─â modifice structurile lingvistice tradi╚Ťionale, normative, ale limbii pe care o actualizeaz─â. O not─â ar fi binemeritat─â aici despre dihotomia ÔÇŁnorm─âÔÇŁ versus ÔÇŁsistemÔÇŁ: prin sistem al limbii ├«n╚Ťelegem totalitatea posibilit─â╚Ťilor de crea╚Ťie ├«ntr-o limb─â (spre exemplu, sistemul limbii rom├óne permite formarea pluralului cu ÔÇôe, -i, sau ÔÇôuri), iar norma reprezint─â un set fix de realiz─âri efective ale sistemului ├«n limba standardizat─â (norma limbii rom├óne dicteaz─â c─â pluralul substantivului ÔÇŁma╚Öin─âÔÇŁ se va forma cu ÔÇôi ╚Öi cu niciuna din celelalte posibilit─â╚Ťi oferite de sistem). Av├ónd posibilitatea de a suspenda norma oric├ónd ╚Öi de a selecta alte modalit─â╚Ťi din paradigma oferit─â de sistem, subiectul vorbitor aduce o inova╚Ťie individual─â ├«n limb─â ce se poate propaga la nivelul comunit─â╚Ťii ╚Öi poate, ├«n timp, deveni regul─â (norm─â). Co╚Öeriu argumenteaz─â c─â de la aceast─â crea╚Ťie prin abatere de la norm─â pleac─â modificarea limbii.

Vom schi╚Ťa doar c├óteva aspecte fundamentale ale dimensiunii alterit─â╚Ťii limbajului, plec├ónd de la considera╚Ťiile lui Humboldt, deoarece vom relua aceast─â problematic─â ├«n discu╚Ťia pe larg despre aspectele teoretice ale lingvisticii integrale din capitolul urm─âtor. Prin alteritate, ├«n╚Ťelegem capacitatea de a vedea lumea prin ochii altcuiva, sau, mai practic expus pentru scopul cercet─ârii noastre, rela╚Ťia dintre un eu subiect ╚Öi o alt─â persoan─â (tu), ├«nzestrat─â cu (mai mult sau mai pu╚Ťin) acelea╚Öi capabilit─â╚Ťi ca subiectul din persoana ├«nt├ói. Aceast─â rela╚Ťie banal─â este totu╚Öi fundamental─â ╚Öi aproape simbiotic─â, deoarece Humboldt consider─â c─â un eu nu ├«╚Öi poate valida fiin╚Ťa(rea) f─âr─â un tu. Un subiect f─âr─â alteritate este deci un non-con╚Ťinut, o categorie goal─â, deoarece el nu se poate defini dec├ót ├«n rela╚Ťie cu al╚Ťi subiec╚Ťi.

Prin intermediul limbajului, la momentul exprim─ârii de con╚Ťinuturi cu ajutorul limbii, subiectivitatea uman─â ╚Öi ceea ce era strict individual (p├ón─â ├«n momentul exprim─ârii) trece ├«n transindividual ╚Öi devine deschis ├«n fa╚Ťa celorlal╚Ťi. Humboldt teoretizeaz─â c─â dup─â aceast─â faz─â, subiectul simte automat o nevoie de confirmare din partea celor din jur; ├«ns─â aceast─â confirmare nu poate fi niciodat─â total─â din cel pu╚Ťin dou─â motive: 1) fiecare dintre subiec╚Ťi este unic ╚Öi fiecare insta╚Ťiere discursiv─â ╚Öi actualizare a limbajului este irepetabil─â, dup─â cum am ar─âtat mai sus ├«n considera╚Ťiile despre limbajul ca activitate ╚Öi dimensiunea creativit─â╚Ťii ╚Öi 2) con╚Ťinutul care este transmis de subiectul emi╚Ť─âtor prin discursul s─âu nu poate trece nemediat direct ├«n mintea interlocutorului (la fel cum nici intensionalitatea, fluxul de g├ónduri, nu poate fi transpus─â direct din mintea unui subiect ├«n mintea altuia). De╚Öi acest al doilea aspect i-a fost repro╚Öat limbajului mult timp, ├«n special de pozitivi╚Öti, ╚Öi a fost considerat drept o impuritate sau o ineficien╚Ť─â inerent─â limbajului, consider─âm faptul c─â sensul discursului trebuie reconstruit de c─âtre interlocutor o binecuv├óntare ╚Öi o garan╚Ťie a ├«ns─â╚Öi libert─â╚Ťii de g├óndire umane. Confirmarea din inter-subiectivitate despre care vorbe╚Öte Humboldt este doar par╚Ťial─â, ├«ns─â acest lucru nu limiteaz─â creativitatea individual─â ╚Öi nu constituie un impas ├«n procesul de construirea a obiectivit─â╚Ťii din/prin instituirea inter-subiectivit─â╚Ťii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s