Desi in primul volum Michel Malherbe face o analiza oarecum superficiala a marilor religii ale lumii (cum altfel nu se putea decat asa in cele aproximativ 300 de pagini), tot efortul sau este pe deplin revendicat in cel de-al doilea volum, unde trece prin marile teme si intrebari umane si incearca o adresare a lor din unghiul diferitelor religii. Nu prezinta asta niciodata explicit, dar din ansamblul lucrarii m-as aventura sa spun ca reiese o preferinta clara pentru crestinism. Fara a incerca un exercitiu cu unic rol de a face apologetica crestina, vreau sa punctez cateva teme si sa prezint viziunea lui Malherbe, cu specificatia ca se suprapune cu a mea aproape in totalitate.

Scopul general al existentei religiei

A considera, cum fac multi tineri cu lecturile parcurse pe jumatate, ca religia in sine a aparut ca necesitate a oamenilor antici de a-si explica ontologia este naiv in cel bun caz, ignorant in cel mai rau. Jordan Peterson (autorul a “Maps of Meaning”, nu doar “12 Rules For Life” si video-uri pe YouTube) considera ca religia este ceva ce avem dintotdeauna; vine odata cu noi si nu poate fi explicata asa de usor. Sa adaugam la aceasta ceva destul de interesant ce prezinta Yuval Harari in “Sapiens”, si anume faptul ca cea mai mare inventie a noastra este ceea ce el numeste “fictiunea comuna” (ceva asemanator cu “intersubiectivitatea” din filosofie si teoria psihanalizei), din care religia face parte. Aceasta din urma, cu mult inainte de revolutia agricola, face uniunea de homo sapiens posibila. Putem considera ca religia preceda curiozitatea pentru intelegerea mecanismelor universului. Chiar si teocratie, faptul ca “regii s-au declarat ei insisi zei” vine mult mai tarziu.

Malherbe pune problema in termeni cat se poate de directi: “religiile s-au nascut odata cu umanitatea”. Cu privire la scopul continutului lor, sa ne referim la urmatoarele: “cei care considera religiile drept niste practici magice sau superstitii le prezic disparitia. Nu este exclus ca anumite forme de religiozitate populara sa fie condamnate pe termen lung, insa religia inseamna mai mult decat atat” si apoi: “A considera religia ca o explicatie filosofica posibila a universului limiteaza maretia lui Dumnezeu […] A trai intru El. Este ceea ce cauta misticii oricarei religii.” Nu se multumeste, deci, nici cu ritualurile, nici cu functiile sociale (incontestabile, de altfel, Malherbe insusi noteaza: “aceasta parte nevazuta este cea care da multimii de credinciosi o identitate de sensibilitate si credinta”. O latura extrem de importanta, dar care tot nu reprezinta functia esentiala), nici chiar cu filosofia, cu religia ca viziune despre lume. Trebuie centrat scopul pe dorinta de apropiere de Dumnezeu. Avand in vedere diferentele de pereceptie asupra si raportare la El, atat sincronic cat si diacronic, eu as spune ca scopul religiei este sa lege omul de transcendental. Iar nevoia sau dorinta de a fi legat de acesta este, cum incearca sa releve si Platon, innascuta. Se poate inlatura, dar necesita efort intelectual si psihologic; nu reprezinta starea naturala a omului.

Morala si pedagogia: functii secundare ale religiilor

Exista o complementaritate pe care religia o aduce, prin modul ei de cunoastere specific, celorlalte universuri de discurs. Pe de-o parte, morala: “In plan religios, omul a putut constata prezenta simultana a Binelui si a Raului in orice lucru”, iar pe de alta parte, explorarea adevarurilor despre om si umanitate, in sensul la care un discurs pur stiintific nu poate sa raspunda.

Andrei Plesu:

“Dar nu e tocmai asta diferenta dintre ‘crediinta’ si ‘stiinta’? Nu e credinta un mod de a intreba, de a spera, de a astepta deplinatatea unui adevar presimtit si creditat, in vreme ce ‘stiinta’ e vanitatea de a lua drept ‘evidenta’ mecanica neinsufletita a lumii?”

Repere filosofice ale geniului monoteismului

“Monoteismul nu mai plaseaza divinul in randul fenomenelor naturale, ci distinge intre creator si creatie, aceasta aparand, astfel, mai accesibila si mai putin misterioasa. Asezandu-l pe Dumnezeu deasupra naturii, monoteismul a separat, intr-o anumita masura, sacrul de profan, permitandu-i omului sa actioneze asupra naturii, fara a fi constrans de supersitii. […] monoteismul se afla la originea spiritului stiintific si a notiunii de laicitate”.

Religiile si modernitatea

Practica religioasa, asa cum ne este noua familiara, a fost conceputa pentru mediul rural. Decaderea mediului rural in fata celui urban unde exista multe alte distrageri de la viata cotidiana inafara de slujba, decaderea statutului social de care se bucura preotul la tara, viteza inceata cu care Biserica se adapteaza la lumea moderna, credinciosi cu educatie inalta care isi intelectualizeaza religia, conceptia ca Biserica se opune unei viziuni stiintifice asupra lumii si pierderea interesului pentru ritualuri, simboluri sau traditie sunt doar cativa dintre factorii care contribuie la micsorarea numarului de persoane care se declara religioase in lumea vestica, urbana (per total, pe Gloab, numarul ateilor este in scadere, iar cel al persoanelor religioase in continua crestere, dar asta se datoreaza foarte mult si unor factori precum explozia demografica a Indiei, spre exemplu).

Cu toate acestea, foarte multi ganditori pun accent pe atacul pe care modernismul l-a facut religiei, lucru care vine cumva natural din partea unei miscari literar-filosofice ce isi doreste cu o ardoare psihotica sa se desprinda de trecut si sa se re-inventeze ex nihil. Epoca inlocuirii “duhovnicului cu psihiatrul” esueaza totusi in a impune materialismul: “Cei care constata esecul materialismului nu-si pot imagina viitorul fara o intoarcere la spiritualitate”.  Iar cateva paragrafe mai departe: “In privinta vietii spirituale care ramane personala si interioara, se poate spune ca ea nu a beneficiat de nimic in urma dezvoltarii explozive a mass-media”.

Ceva similar sugereaza si Sir Roger Scruton in “Cultura Moderna Pe Intelesul Oamenilor Inteligenti”. II rezumam anul trecut viziunea astfel:

Cultura inalta isi are radacinile in religie, care ofera sacralitate sentimentelor umane cele mai inalte. Pierderea credintei, in modernism, impinge nevoia intrinseca de religie sa dea nastere unor forme odioase, care fie isi neaga vehement originile religioase, precum fascismul si comunismul, fie isi asuma partial aceste origini, precum in miscarea New Age. Comunismul, spre exemplu, este o anti-religie cat se poate de completa: cu texte sacre, dogma, preoti, simboluri si chiar forme eretice (trotkismul). Miscarea New Age i-a cuprins pe tineri cu promisiunea universalitatii si prin converitea religiei in ‘spiritualitate’.

Este posibil ca tendinta Europei contemporane de a bandona crestinismul si a face o noua religia universala din ‘drepturile omului’ sa aiba consecinta unei reintoarceri la cautarea religiosului. Malherbe scoate interesant in evidenta ca “valorile universale sunt cele exprimate de ONU, iar aceste principii generale, oficial admise, sunt incalcate ori de cate ori devin deranjante”. Personal, cred ca dezavantajul lor este tocmai lipsa de sacralitate.

Dispretul pentru traditie si impresia pe care o au tinerii ca aceasta exista doar pentru a apara ordinea existenta a lumii sunt naive si ignorante. Rolul traditiei (la care religia tinde sa tina asa mult) este de a oferi modele bazate pe o experienta diacronica. Autorul, ca si Alan Bloom, noteaza: “cum stramosii nostri nu erau nici mai destepti si nici mai prosti decat noi, ei au acumulat o intelepciune si un bun-simt la care putem apela la nevoie”.

Mai mult decat atat, ateismul militant pierde teren in fata simplei indiferente religioase sau a persoanelor care se auto-descriu ‘agnostice’. Pe langa a sublinia ca ateismul pur este o pozitie filosofica nejustificabila (si aproape imposibil de aparat), am putea face trimitere si la totul esec al comunismului de a crea un ‘om nou’: “A fost nevoie de aproape o jumatate de secol ca sa iasa la iveala caracterul opresiv, ineficacitatea si esecul moral ale regimurilor marxist-leniniste. Credinta intr-un om nou devenea tot mai fragila”. As adauga ca omul a fost mereu religios.

Fanatismul

“Tendinta spre fanatism pare deci ca este bine ancorata in natura umana. Poate putem gasi o explicatie teoretica a acestui fapt in nevoia irepresibila de absolut a omului in timp ce, pe pamant, trebuie sa se multumeasca cu relativul. Poate de aceea fanatismul exprima si o frica instinctiva fata de tot ce este strain, teama unei diferente care ameninta certitudinile. […] toleranta nu este spontana. Este fructul experientei si al educatiei.

Religiile nu sunt esentialmente la fel si nu sunt egale

Malherbe incepe prin a nota ca “toate organizatiile laice cu vocatie sociala sau inrudite (Amnesty International, Medicins du monde ou sans frontieres, Crucea Rosie, Ajutorul Popular etc.) au luat nastere in tari cu o cultura traditional crestina”. In alt capitol, ideea se reia: “Valorile crestine care au la baza iubirea incep sa fie recunoscute unanim ca valori universale, fiind propovaduite de tot mai multe organizatii”.

Au religiile in esenta acelasi mesaj? Nu. Cum bine nota si Ravi Zacharias, “religions are superficially the same, but fundamentally different. They are not superficially different, but fundamentally the same”, si cum noteaza in continuare si autorul: “nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca una dintre religii sa para mult mai convingatoare decat concurentele sale”.

Daca religiile sunt deci comparabile, care ar fi potentialele criterii? Mahlerbe considera fundamentale iubirea universala si implinirea fiintei umane, la care adauga apoi ca mesajul religiei trebuie sa aiba o coerenta interna riguroasa si ca ea trebuie sa se adreseze tuturor oamenilor. Ravi Zacharias considera ca o religie trebuie sa vorbeasca coerent despre 4 mari teme umane: origine, sens, moralitate si destin.

Fara a face studiu comparativ detaliat, putem imediat observa ca hinduismul nu indeplineste conditia universalitatii, fiind profund legat de cultura Indiei. Exact acelasi lucru este valabil si pentru iudaism, care este strans legat de poporul lui Israel. Budismul, vulnerabil din cauza caracterului sau descentralizat, are incoerente intelectuale, contraziceri si raspunde cu mare dificultate la unele aspecte legate de temele mentionate mai sus. Este, de asemenea, pesimist si sexist (doar calugarii de sex masculin se pot ‘mantui’ / contopi / atinge Nirvana). Islamul are probleme imense nu doar cu situatia femeii, ci si cu separarea Bisericii de stat si refuza sa integreze orice societatea care nu este bazata pe descrierile Coranului.

Cat despre Dumnezeu, “exista o adevarata prapastie intre Dumnezeul crestinilor si cel al altor religii”.

Religie si arta

“Arta este, inainte de toate, creatie. Nu se poate lipsi, ca referinta sau ca model, explicit sau implicit, de creatia prin excelenta, cea a lui Dumnezeu. […] Raporturile artistului cu natura au, deci, fie ca vrea sa nu, caracter religios. […] orice productie artistica de calitate, prin insusi faptul ca exalta frumusete, este similara cu un imn de multumire inchinat Creatorului. Principala sursa de inspiratie artistica a fost, de altfel, de-a lungul istoriei, de natura religioasa […] Putem ajunge pana la a spune ca orice arta este expresia unei religii daca luam termenul de religie in sensul cel mai larg, cel al unei conceptii asupra Omului.”
“nu orice creatie sau forma de expresie inseamna arta; trebuie sa adaugam o cautare a calitatii si frumusetii”
“Viata este indisociabila de ritm. Timpul care ne conduce este masurat de ceasul celest care naste anotimpurile: lumina si electricitatea au frecventa lor si inima bate in ritmul emotiilor noastre. […] generarea emotiilor celor mai diverse prin ritmuri variate a fost, din negura timpurilor, una din capacitatile remarcabile ale speciei noastre. Aceasta sensibilitate cu frecventa si intensitate sonora explica inepuizabila productie artistica a tuturor civilizatiilor”