Jurnalul nu ar trebui abordat cu entuziasmul filosofic al ideii pure. Desi Liiceanul e pe drumul de a-si gasi viziunea, iar Noica se chinuie (pe alocuri) sa si-o justifice, niciunul din ei nu poate inca scapa de sub imperiul influentei lui Heidegger. In rarele dati in care iese din Heidegger si sa reda pe sine, punctele lui Noica includ si rateuri, ca atunci cand vorbeste despre educatia geniilor romaniei, cand critica “eticul gol” pentru ca nu intelege binele abstract sau cand ii ataca pe Cioran si Eliade ca au devenit “homines planetarii” in loc sa ajunga la universal pe vectorul particularului lor romanesc. Dar, in pofida incongruentelor cu orice cititor, valoarea sa este incontestabila, forta ideeilor este de admirat, iar continutul multora din ele e atins de geniu.

In schimb, mai degraba ar trebui abordat Jurnalul ca un document istoric. Pentru mine cel putin, nu sistemul lui Noica sau peratologia lui Liiceanu impresioneaza atat de mult, ci tesatura interactiunilor dintre Noica, familia Cioran, Alexandru Paleologu, corespondenta cu Eliade si Dragomir, sesiunile de discutii cu Plesu, Stoichita si Liiceanu.

Se observa la autor un oarecare dispret pentru oamenii din afara sferei culturii. Desi ii impartasesc ideea ca “trezirea spiritului nu poate avea loc decat in spatiul culturii”, as opta pentru o abordare de tip socratic a filosofiei ca activitate in interiorul cetatii; cu si pentru oamenii vii. Impresia pe care mi-o lasa Liiceanu despre drumurile la Paltinis, la inceputul volumului, evoca imaginea exilului impus de propriul elitism. Totusi, acesta se salveaza spre final, cand ii reproseaza lui Noica ca nu poate reduce “a fi” la cultural.

In fine, cel mai important este ca Omul de Cultura Roman, ca tipologie (presupunand oarecum absurd ca ar fi acolo, undeva, o deschidere tipic romaneasca catre universal – un alt punct unde nu sunt de acord cu Noica) a existat si inca exista. Imi displace enorm discursul decadentist, despre lipsa valorilor in Romania. Nu stiu la cine ar trebui sa se uite tinerii din ziua de azi, dar stiu la cine ma uit eu.